vineri, 10 decembrie 2010

 
         Blog realizat în cadrul proiectului  "Nu, violenţei  în şcoli!”, proiect derulat în cadrul parteneriatului dintre structura Şcoala Generală "Ioan Oltean",  PJ:  Şcoala Generală "Ioan Vladuţiu" şi Poliţia oraşului Luduş, judeţul Mureş.



 Argument
     Şcolile din România se situează pe locul doi într-un clasament în ceea ce priveşte violenţa în unităţile şcolare, conform unui studiu realizat de OMS în 37 de ţări. Peste 70% dintre elevii români recunosc că le este teamă de comportamentul agresiv al colegilor, conform organizaţiei "Salvaţi copiii". Pe parcursul anului şcolar 2009-2010, în şcolile din Bucureşti au fost raportate oficial 55 de cazuri de violenţă. 54% dintre elevii bucureşteni cred că violenţa în şcoli este o problemă permanentă, potrivit unui sondaj realizat de Poliţia Capitalei.
     Institutul Naţional de Criminologie a realizat un studiu care arată că două treimi dintre minorii care au ajuns în instanţă pentru diferite infracţiuni erau elevi la data comiterii lor. Cazul de la Liceul „Tudor Arghezi" completează lista elevilor înjunghiaţi în unităţile de învăţământ din România. Cătălin Miu (17 ani), din Dolj, a fost înjunghiat mortal în data de 9 septembrie 2010. Alexandru Cocoană (13 ani), din Mehedinţi, a fost înjunghiat de un elev de clasa a IX-a, în data de 21 octombrie 2009, singura sa vină fiind aceea că încercase să despartă nişte colegi care se băteau, notează Adevărul.
      Institutul de Prevenire şi Psihosociologie a înregistrat în 2007, 16.417 de cazuri de delicvenţă juvenilă în România, minorii fără ocupaţie ocupând o pondere de 50-55 la sută în comiterea infracţiunilor. În acelaşi timp s-a observat o tendinţă de creştere a ponderii elevilor, respectiv de la 44,7 la sută în 2000, la 57,1 la sută în 2007.
      Organizaţia "Salvaţi Copiii" a identificat cauzele violenţei din mediul şcolar, stabilind că acestea pot fi familiale (atitudini violente ale părinţilor unul faţă de celălalt sau faţă de copii, limbaj agresiv, aplicarea pedepselor corporale), sociale (modelele culturale disseminate în spaţiul public: expunerea copiilor la violenţa stradală, mediatică, culturală în sens larg) sau interne (modelul pedagogic rudimentar, bazat pe coerciţie şi pedeapsă).